Am tot auzit de noul cod fiscal, de mai bine de un an deja, dar iată că în curând o să-i vedem și efectele. Publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015 Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este, așa cu suntem obișnuiți cu legislația românească, extrem de amplă și dificil de parcurs.

În plus normele de aplicare ale acesteia nu sunt nici acum publicate. Sau, eu cel puțin, nu știu să fie.

Dar nu contează. Cu norme sau fără, companiile românești sunt chemate să o respecte. Nu se pune problema că nu știi, că nu ai înțeles, că știi una din zecile de variante care au fost vehiculate prin presă, și care între timp nu mai e valabilă. Doar e treaba ta să te informezi , să știi, să pui în practică de la o zi la alta schimbările.

Dar să lăsăm de o parte sarcasmul. Ce putem face pozitiv?

Mi-am notat câteva măsuri prevăzute de codul fiscal care pot avea tangență cu activitatea unei firme de transport, și m-am gândit să vi le împărtășesc și vouă. E de dorit să le luăm în calcul acum, în pragul noului an, înainte de a reînnoi contractele.

Așadar, cu începere de la 1 ianuarie 2016:

1.   cota TVA scade de la 24% la 20%

2.   Impozitul pe dividende scade de la 16% la 5%

3. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor va avea cote diferențiate:

  - 1% dacă societatea are 2 sau mai mulți angajați

-   2% dacă societatea are 1 salariat

  - 3% dacă societatea nu are salariați

Plafonul pentru a fi considerat în categoria microîntreprinderilor crește de la 65000 la 100000 euro.

4. Pentru Start-up-uri, cu cel puțin un salariat cota de impozit pe venit va fi 1 % pentru o perioadă de 2 ani. Una din condiții este ca acționarii sa nu aibă acțiuni sau părți sociale la alte companii.

5. Pentru sponsorizare crește unul din plafoanele de deductibilitate de la 0,3% la 0,5% din Cifra de afaceri. Plafonul de 20% din impozitul pe profit se menține.

Ca și noutate este de reținut posibilitatea de a reporta partea nedeductibilă a sponsorizării până la 7 ani.

6. Plafonul de deductibilitate a Cheltuielilor sociale crește de la 2 la 5%.

7. Se va introduce taxarea inversă pentru tranzacțiile cu clădiri, terenuri, tehnică IT și comunicații.

8. Impozitele locale pe clădiri vor crește, în special pentru cele rezidențiale. Cladirile neîngrijite vor fi supraimpozitate.

9. Facilitatea de profit reinvestit se acorda atat pentru echipamentele din grupa 2.1 cat si din clasa 2.2.9 din Catalogul mijloacelor fixe, respectiv Echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de lucru) si Calculatoare electronice si echipamente periferice. Masini si aparate de casa, control si facturat.

10. În ce privește impozitul pe mijloace de transport acestea se vor menține, însă se va schimba modul în care mijloacele de transport vor fi luate în evidență la primării. Se pare că calculul impozitului nu se va mai face fragmentat, dacă dreptul de proprietate se exercită pe mai puțin de 1 an.

Mai sunt detalii legate de aceste măsuri, sau altele care pot să fie de interes pentru o firmă de transport, însă am vrut să păstrez acese informații în forma cea mai scurtă posibil.

Vă recomand pentru mai multe detalii să accesați link-ul de la ANAF care cuprinde legea 227, cu actualizările la zi:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/L_227_2015.htm#A43

Comentar(ii)

  • Siegfried Mayer,30/11/2015 20:47

    Noul cod fiscal ar trebui sa inceapa in 2016 cu eliminarea aberatiei de supraaciza ... Pe langa faptul ca aduce grave prejudicii economiei nationale, actuala supraaciza mentine FARA NICIO JUSTIFICARE o situatie de pierdere bugetara, deoarece in acest moment , in conditiile aplicarii supraaccizei si a cursului valutar ireal de calcul al acestuia, Romania pierde in continuare fonduri consistente , doar din cauza iresponsabilitatii si al incompetentei fostei guvernari. Este o unica sansa ca in proiectul de buget pe 2016, pe baza previziunilor de efect benefic al unor specialisti din domeniul transporturilor, sa se introduca si renuntarea la supraaciza, precum si la modul de calcul ireal al cuantumului accizei pe 2016. Bineinteles, doar sper ca aceste lucruri sa se intample, nu suspectez pe nimeni de viziuni proactive in domeniu ...

Introduceţi un comentariu