Ravitex - Apel catre transportatori - impozitarea diurnelor este o problema reala!
 
 Stimati membri,


 Am primit de la Ravitex urmatorul mesaj:
 
Buna ziua stimati colegi transportatori,

 Doresc sa trag un semnal de alarma cu privire la intentiile ANAF de a reconsidera diurnele ca venituri salariale si a le impozita in consecinta. Nu stiu cat de informati sunteti pe aceasta tema, astfel incat am sa detaliez putin tot ceea ce am aflat pana acum referitor la acest subiect.
 In ultima luna s-a discutat in presa de specialitate despre intentia organelor fiscale de a impozita diurnele, reconsiderandu-le venituri salariale. Am crezut, probabil ca multi dintre dumneavoastra, ca este doar un subiect de presa fierbinte care vinde bine. Nu i-am dat mare importanta. Acum 1 saptamana au aparut prin intermediul organizatiilor patronale informatii referitor la controale Anaf si Antifrauda la doua societati comerciale prin care diurnele erau reconsiderate venituri de natura salariala. Desi am observat caracterul abuziv al interpretarilor organelor de control, am considerat, din nou, ca este vorba de doua cazuri izolate. "Cine stie ce fraude au facut firmele alea? Eu nu sunt in pericol, actele nostre sunt in regula."
 Am mers totusi astazi la intalnirea organizata in Bucuresti. Am aflat ca acum o saptamana a existat o intalnire intre Anaf si Inspectia muncii in care au discutat despre necesitatea impozitarii diurnelor si despre ce intrepretare trebuie sa aiba inspectorii din teritoriu. Directorul financiar al societatii noastre a participat la discutii cu vicepresedintele Anaf. Maine a fost stabilita o conferinta de presa urmata de o intalnire cu responsabilii Anaf de la Inspectie Fiscala.
 Concluziile mele sunt urmatoarele:
  - cei de la Anaf stiau despre ce vorbim; nu au fost deloc surprinsi, erau foarte blazati;
- Anaf urmeaza sa inceapa controalele pe aceasta tema. Nu am niciun dubiu ca aceste controale vor incepe din ianuarie 2015;
- argumentele juridice, economice si sociale nu i-a interesat. Pentru ei problema se pune asa (citez):
-"soferul are salariu 800 lei luna si diurna 35 euro/zi x 30 zile. Vreti sa spuneti ca el isi intretine familia din cei 800 lei?"
- "legea s-a interpretat asa pana acum pentru ca ne-a convenit tuturor. Acum nu ne mai convine"
- singurul moment in care au parut interesati a fost acela in care unul dintre noi a amenintat ca transportatorii vor iesi in strada;
- au parut dispusi sa discute ca aceasta interpretare a lor sa se aplice pentru viitor, de acum inainte ( de fapt, eu cred ca asta se si urmareste).
 In urma discutiilor de astazi, transportatorii au hotarat desemnarea domnului Decebal Popescu (Car Trans Preda) ca purtator de cuvant si reprezentant al intereselor noastre. Au fost alesi reprezentanti in teritoriu in aproape fiecare judet, reprezentanti care sa coordoneze eventualele actiuni pe plan local. La intalnirile cu autoritatile vor participa un consultant fiscal, o firma de avocatura din Bucuresti, si alti doi reprezentanti ai asociatiilor patronale.
 
Stimati colegi,
 Nu cred ca exagerez cand spun ca ne aflam intr-un moment de cotitura, un moment istoric, cel putin pentru noi, transportatorii. Niciodata presiunile asupra intregii noastre branse nu au fost atat de mari. Desigur, am avut nemultumiri mai mari sau mai mici. Unii dintre noi au protestat, altii nu.
 Niciodata insa nu am fost amenintati atat de evident cu insusi falimentul. Pentru ca asta ne urmareste pe toti daca nu vom face ceva. Un faliment instant, in cateva zile, daca vom face obiectul unui control fiscal sau un faliment mai lent, in cateva luni poate, daca vom accepta ca Anaf sa interpreteze legea de azi inainte asa cum doresc ei.
 In numele societatii mele si a transportatorilor din Timis si Arad, eu va solicit tuturor sa fim uniti in actiunile pe care le vom intreprinde. In functie de cum vor decurge lucrurile de maine, 23 decembrie, vom decide ce vom face in continuare.
 Haideti sa uitam de competitii, suparari, nemultumiri. Sa ii sustinem pe cei care ne vor reprezenta in aceasta batalie si sa fim uniti. Eu sunt dispus si sa negociez si sa ies in strada sa blochez drumurile. Ce nu sunt dispus este sa ii las pe niste nemernici sa isi bata joc de munca mea si a familiei mele. Asta nu o voi accepta.
 Atunci cand veti lua o decizie, calculati ce inseamna impozite pe salarii plus majorari pentru diurnele pe care le-ati platit in ultimii 5 ani. Aveti acesti bani?
 
Cu stima,
Dipl. Ing. Dorin Jurjuş
General Manager
SC Ravitex SRL
 
23/12/2014 12:19